Le monde est un livre. Dont chaque pas nous ouvre une page(Alphonse de Lamartine)



Bonjour, mes amis!

Ziua de azi m-a facut sa privesc cu alti ochi viata. Cu ochi mai mari, de copil; cu ochi larg deschisi si curiosi. M-a facut sa imi dau seama ca viata este ca o carte si odata cu fiecare pas facut, se mai deschide cate o pagina in aventura asta a noastra. Exact ca ceea ce spunea Alphonse de Lamartine.

Este o aventura, dar este o aventura din care nu stim cand vom iesi, cat de repede sau cat de brusc, trasi afara de evenimente ce tin de noi sau de ceea ce vrea Dumnezeu. Nu vreau sa ofer sfaturi de viata. Nu vreau sa fiu un al n-lea intelept care a spus omenirii ca ar trebui sa isi traiasca fiecare zi ca si cum ar fi ultima. Cred ca o stie prea bine fiecare dintre noi, asadar nu ...



















Eu vreau sa fiu sfatuitorul vietii mele. Sa ma pot baza pe mine si sa gasesc de fiecare data in mine raspunsul la cele mai arzatoare intrebari. Asa e cel mai bine! 

Azi nu a fost o zi oarecare. A fost o zi mai mult decat placuta de duminica. Calda, senina si plina de culori miraculoase pentru suflet. Desi era vant de dimineata, de indata ce am iesit afara la o plimbare lunga, vartejul s-a potolit, parca ascultandu-mi dorinta si temerea totodata. Pentru asta Ii multumesc Lui Dumnezeu. Doar El a fost cel care a facut totul posibil. Si o face in continuare, fie ca merit, fie ca nu.
















Hoinareala de azi a avut loc printr-un orasel minunat inrudit cu cel in care locuiesc - Baume les Dames. Pana si denumirea acestui targ de provincie este ca un leac pentru suflet iar traducerea in limba romana suna a balsam pentru doamne. Un nume aromat plin de semnificatii profunde. La fel ca si zona in sine. Un oras istoric ce are atat un centru vechi, cat si un centru nou. Doua lumi imbinate intruna singura. Doua leacuri pentru doua suflete diferite: vechiul si noul.
















Padurea de langa targ arata splendid in lumina soarelui placut de noiembrie. Culorile copacilor si ale ierbii inca proaspete reflecta intr-un mod absolut starea de spirit a locuitorilor de aici. Oameni activi de varsta a treia, copiii pasionati de sporturi in natura si adulti fericiti ca pot face o plimbare alaturi de cainii lor sau pe bicicletele lor de cursa lunga. Vremea buna de azi i-a scos pe toti din casa, de la mic la mare, intr-o multime pestrita de chipuri si zambete, la fel ca si peticele de frunze nuantate bogat de peste tot din parc.

Vechi cu nou, nou cu vechi, dar nimic mort. Totul viu si placut






Plimbandu-se prin parc, pe malul canalului unde stau frumos ancorate cateva barci, pe aleile serpuite de langa padure sau pe potecile special create pentru biciclete, ai zice ca viata acestor francezi este una foarte relaxata si comoda, dar timpul liber este sfant la ei. Ceea ce este foarte logic. Asa ar trebui sa fie. Si timp liber nu presupune doar vacante exotice si saptamani in sir petrecute la rand in 5-6 capitale de tari.



Umbli frumos pe carare, esti salutat, ti se zambeste ca si cum ai fi cunoscut si mai primesti si cate un compliment sau cate o privire in plus pe sub sprancene, daca raspunzi in acelasi fel. Si ar fi pacat sa nu o faci, pentru ca francezii nu te judeca pentru ca pur si simplu nu esti francez. Te judeca daca esti un om fara caracter si fara cuvant, dar in rest esti bine primit oriunde. Eu asta simt de cand sunt aici in Franta.




Si am inceput sa ma bucur mai mult de viata mea si de aceasta sansa. Nu este de ici de colo si nici nu am de ce ma plange. Totul se aliniaza conform cu ceea ce am nevoie


In aceasta duminica blanda si minunata, in care soarele a tinut foarte mult cu noi in Franta, mi-am dat seama ca anumite lucruri mici ma fac sa ma simt foarte bine si sa multumesc pentru existenta mea aici.

O frunza frumos pictata cu picatele, luata de vant si adusa pe pod la picioarele mele.



Imensa padure nuantata in degrade din jurul meu.





Apa stralucitoare stropita de razele calde ale soarelui de toamna tarzie.



Zambetul blajin si ochii sugubati ai domnilor si doamnelor cu care m-am intalnit.

Chipurile vesele si aprinse de joaca ale copiilor din tot parcul.















Infatisarea veche, dar cocheta a cladirilor centrului vechi al orasului.






Sarutul dulce si prelung al iubitului, insotit de o imbratisare stransa si afectuoasa in lumina blanda a dupa-amiezii de toamna.



Asta numesc eu viata buna si motiv de a trai in aceasta lume!

Tu ce crezi?



Sursa foto: galerie personala






Comentarii